Povestea Malinei de Hunea Corina

De la varsta noua luni am mers cu Malina la kinetoterapie la Spitalul de Copii “Sf. Nicolae” din Barlad. Eram foarte derutata si dezorientata. Domnul profesor kinetoterapeut Damian Romica m-a ajutat foarte mult sa-mi pastrez optimismul.

La numai cateva luni s-a deschis la spital programull terapeutic pentru copii cu nevoi speciale “Scoala lui Cristi”. Acest program oferea terapie atat pentru copii din orfelinate cat si pentru copii din familii. Domnul profesor mi-a spus despre acest program si am mers si am vorbit cu doamna Tracy Pierce Woodall. Am rugat-o sa o primeasca pe Malina in program, iar dumneaei mi-a spus sa astept pana cand va avea un loc liber. La doua sau trei luni de la deschidere am primit un telefon din partea domnului profesor prin care ma anunta sa ma duc cu Malina la “Scoala lui Cristi” pentru ca s-a mai eliberat un loc.

Si asa pe la varsta de un an si sapte luni Malina a inceput terapia la fundatie. Ea era un bebelus scump, abia incepuse sa mearga bine (mai cadea din cand in cand) si spunea numai cateva cuvinte ca “ta-ta”, “pa-pa”, “cecei”, “sosete”, dar nu cred ca le pricepea in adevaratul sens al cuvantului.

La inceput eram foarte sceptica, eram dezorientata, plangeam mereu, nu credeam ca o sa poata invata ceva. Medicul la care am fost nu ne-a dat multe sanse cu privire la dezvoltarea ei psihica. Datorita fundatiei, a programelor cat si a terapeutilor, Malina a inceput putin cate putin sa recupereze in dezvoltare. Vazand progresul ei, am inceput sa fiu mai optimista, sa imi doresc sa traiesc ca sa o ajut pe micuta. Am trecut prin momente foarte neplacute pe care numai o mama cu un copil cu probleme si oamenii cu suflet mare le pot intelege.

Asa a implinit Malina doi anisori. A inceput sa se joace cu diverse jocuri, cu cuburi, si dupa multa munca din partea terapeutilor a spus pentru prima oara MAMA. A fost o zi de neuitat. Dupa aceea parca totul venea de la sine, la cateva zile mai invata cate un cuvant nou. Imi aduc aminte ca pe la doi ani si opt luni eram intr-un spital de recuperare si Malina stia deja vreo 20-30 de cuvinte.

La trei ani cunostea deja toti membrii familiei, toate lucrurile uzuale din casa, stia care sunt anumite camere din casa (bucatarie, sufragerie, baie etc.). A lucrat cu Sistemul de Comunicare prin Schimb de Imagini (PECS) si isi lua caietul si imi arata cand vroia ceva. Asa a inceput sa vorbeasca mai bine. Mai intai a folosit propozitii din doua cuvinte, apoi propozitii din trei cuvinte.

La trei ani si opt luni am dat-o la gradinita normala. Mergea dimineata la gradinita si dupa-amiaza la fundatie. Acest program ne-a ajutat foarte mult; am avut un noroc incredibil atat noi, familia, cat si Malina. Ma refer la faptul ca aveam unde sa o ducem in fiecare zi, si in fiecare zi invata ceva nou, un lucru, orice, care pentru ea era un pas inainte. Va puteti imagina bucuria din sufletul nostru cand vedeam ca progreseaza. Am fost tare necajiti, medicii nu ne dadeau sperante ca o sa vorbeasca, am fost intr-o perioada pe care n-as vrea sa mi-o amintesc.

In jurul varstei de trei ani deja recunostea literele din alfabet, culorile, stia sa numere pana la10-15. Era o mandrie pentru noi, deoarece de fiecare data cand mergeam cu autobuzul ea vorbea intr-una asa cum putea, si de vreme ce arata mai mica decat era in realitate oamenii se minunau de cat de isteata era la varsta ei. Asta ma facea foarte fericita.

Fundatia “Cristi’s Outreach” a fost un dar de la Dumnezeu pentru Malina si pentru copiii ca ea, cu nevoi speciale, si o spun cu sinceritate, pentru ca sunt mandra de copilul meu. Pot sa ma inteleg cu ea, vorbeste cursiv, in fraze foarte lungi. Mi-e draga ca stie ce ii place si ce nu. De exemplu, imi spune daca ii place o hainuta sau nu.

In jurul varstei de patru ani, tot la fundatie a invatat sa se imbrace si sa se dezbrace. Au fost momente cand credeam ca nu o sa poata invata asta niciodata. Dar cu ajutorul terapeutilor de la fundatie am trecut si de aceasta problema ca si de multe altele.

Terapia ABA si logopedia primite la fundatie ii fac foarte bine Malinei -- este foarte energica, ii place sa mearga la terapie, ii place sa se joace cu copiii, cu jocuri, sa cante, sa spuna poezii, si acum invata multe lucruri si la gradinita. Pot sa spun ca la gradinita am avut ceva probleme: ei nu ii prea placea sa stea intr-un singur loc si doamna educatoare se plangea ca nu vrea sa asculte. Asta s-a intamplat primul an, dupa aceea Malina s-a obisnuit, am dat-o la clasa unei alte doamne educatoare care era putin mai rabdatoare, si putin cate putin a trecut si teama ca nu o sa o mai primeasca la gradinita. Acum merge in continuare la gradinita si participa la activitati asa cum poate. Dar eu sunt multumita.

Trebuie sa mentionez si faptul ca pe Malina am tratat-o intotdeauna ca pe un copil normal, chiar daca stiam ca nu e la nivelul unui copil de varsta ei. Eu o vad ca pe un copil istet care, daca este ajutata in continuare prin intermediul Fundatiei “Cristi’s Outreach”, va continua sa faca progrese. Foarte fericita am fost si atunci cand am fost la Vaslui la comisie (o data pe an se merge la comisie pentru a se vedea dezvoltarea copilului si, in functie de aceasta, a i se da un grad de handicap). Specialistii din comisie mi-au spus ca Malina este cel mai dezvoltat copil cu Sindromul Down din judetul Vaslui, avand cel mai mare Coeficient de Inteligenta (IQ=62) atat dintre copii cat si dintre adulti. Le-am spus ca merge la Fundatia “Cristi’s Outreach” si au ramas placut impresionati de rezultatele pe care le-a avut programul de terapie asupra dezvoltarii psihice, si probabil fizice, a Malinei.

Vreau sa-i multumesc doamnei Tracy care a facut pentru familia noastra ceea ce n-a facut nimeni din Romania pentru noi. Doresc ca aceasta fundatie sa functioneze in continuare pentru a ajuta si alti copii cu nevoi speciale. Sunt foarte multumita de efectul acestei terapii asupra Malinei, si rugamintea mea este sa o ajutati in continuare pe fetita mea, pentru ca numai asa ea o sa fie din ce in ce mai bine.